• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
Istoricul trupei

Trupa noastră a fost fondată la Baia Mare în 1953 de absolvenții Facultății de Teatru din Cluj sub îndrumarea lui Harag György.

Acestei generații fondatoare aparțin personalități care urmau să devină elementele de bază ale artei teatrale maghiare din Ardeal. Printre aceștia se numără Csiky András, Ács Alajos, Köllő Béla, Török István, Vándor András, Elekes Emma, Soós Angéla, Nyíredi Piroska, Nagy Iza. În cadrul acestei grupe și-a început studiile poetul Kányádi Sándor cu care trupa fondatoare, în ciuda faptului că renunțase la Facultatea de Teatru în favoarea celei de Litere, păstrează relații de prietenie, jucând regulat operele sale dramatice.

După terminarea facultății, tinerii absolvenți au hotărât să nu se despartă și să înființeze o trupă proprie. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor profesor Harag György. Au reușit să își înceapă activitatea în 1953 la Baia Mare, unde, de-a lungul câtorva stagiuni, funcționa și această secție maghiară. În această perioadă a trupei, directorul general (a teatrului din Baia Mare) a fost Erdős I. Pál, artist plastic și scenograf sătmărean.

Trupa maghiară a teatrului nostru și-a început, deci activitatea ca secția maghiară a Teatrului de Stat din Baia Mare. Această instituție s-a arătat a fi potrivită în privința începerii activității artistice a proaspăt absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja o secție română, cu o bază administrativă stabilă. Mai târziu aceste circumstanțe considerate oportune, devin cele mai mari obstacole în dezvoltarea profesională a tinerilor artiști.

Harag György evocă această perioadă băimăreană spunând: „Locuiam într-un bloc, ușile ne erau larg deschise, toată ziua stăteam împreună, trăiam doar pentru teatru. Am discutat despre spectacole, repertoriu, program, discutam chiar și despre problemele noastre familiale. Nu am avut secrete unul față de altul. Am jucat mult, iar orașul ne iubea...”

Publicul îi adora, iar experimentele individuale și rigurozitatea muncii a reușit să consolideze și mai bine trupa. S-a născut o trupă care, după cum mărturisea fondatorul și prim-regizorul trupei, „trăia asemenea echipei Living ori Grotowski, de mai târziu”.

Condițiile din Baia Mare, sală de teatru amenajat într-un fost cinematograf, spațiu mic în comună folosință cu secția română, au făcut imposibile calea dezvoltării profesionale și i-a determinat să facă demersuri în obținerea permisiunii de a se muta la Satu Mare. Tradiția artei teatrale profenioniste sătmărene înregistra o vechime de mai bine de două secole care fusese însă întreruptă de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Frumoasa clădire de patrimoniu a teatrului (recondiționată deja în urma ravagiilor războiului) stătea părăsită într-un oraș care oferea mai multe oportunități trupei, numărul spectatorilor maghiari era mult mai mare și nu în ultimul rând, existase deja în acest oraș, o tradiție teatrală considerabilă.

Pe 15 septembrie 1956 autoritățile au aprobat cererea, trupa a fost mutată la Satu Mare. Până pe 1 aprilie 1957 trupa funcționa sub denumirea de Secția Maghiară din Satu Mare a Teatrului de Stat din Baia Mare. Reușitele trupei au început după o grea perioadă de pornire, publicul sătmărean fiind dezobișnuit deja de această formă de delectare. În studiul lui Harag György Bilanțul a patru stagiuni se menționează că spectatorii au avut o oarecare reținere față de trupă, numărul spectatorilor era foarte redus, 60-70 de persoane, însă mult cunoscutul spectacol Nem élhetek muzsikaszó nélkül a reușit să reînvie "alianța" dintre trupă și spectatori.

Despărțirea oficială de teatrul din Baia Mare a avut loc pe 1 aprilie 1957. Începând cu această dată și pe o durată de 11 ani, până la înființarea secției române, continua să funcționeze ca Teatrul de Stat Maghiar din Satu Mare.

Satu Mare se transformă dintr-o dată într-un atelier teatral clocotitor, astfel încât, în epoca sa de glorie, se numără printre cele mai bune trupe maghiare din România alături de cea din Târgu-Mureș și Cluj. Până în 1960 trupa este condusă de Harag György. În această perioadă au fost montate o serie de spectacole de mare succes ca de exemplu Romeo și Julieta, Hamlet, O tragedie americană sau Jurnalul Annei Frank. După 1960 conducerea trupei a fost preluată de personalități reputate ale lumii teatrului. Timp de mai multe decenii se află în fruntea trupei Csiky András și Ács Alajos (membrii fondatori, inițiați de Harag György în secretele conducerii instituției teatrale). Trupa avea un personal competent: Kovács Ferenc, secretar literar, regizor (tatăl poetului Kovács András Ferenc) sau Kovács Ádám, regizor. S-a completat, de asemenea, și numărul actorilor, proces început încă pe perioada conducerii lui Harag György (se alătură trupei actorii Nádai István, András Gyula, iar la începutul anilor ʼ60 și Boér Ferenc).

Sub conducerea lui Csíky András și Ács Alajos trupa continuă să se lărgească. Acum se alătură trupei foarte popularul actor-regizor Kisfalussy Bálint (mai târziu membrul teatrului Új Színház, Budapesta), Czintos József, actor (apoi director al secției maghiare), actorul și regizorul Tóth Páll Miklós, precum și Kovács Éva, Méhes Kati și Bokor Ildikó (mai târziu membru al Teatrului Csokonai din Debrețin, Teatrului Național din Budapesta, iar apoi al Teatrului Maghiar).

La sfârșitul anilor ʼ70, începutul anilor ʼ80 se alătură trupei actorul Fülöp Zoltán (în prezent actorul teatrului Csíki Játékszín), Parászka Miklós, actor (apoi regizor și director) și Bessenyei István, actor (actualul director al trupei), iar la sfârșitul anilor ʼ80 actrița Barta Enikő.
La începutul anilor ʼ90, sub conducerea lui Parászka Miklós, trupa se întregește cu Lőrincz Ágnes, renumita actriță din Cluj, mai apoi director artistic, dar și cu reputații actori Rappert Gábor și István István.

După revoluție, trupa ia numele membrului fondator și fostului director Harag György. În 1993 are loc ceremonia comemorării a 40 de ani de la înființarea trupei (reperul fiind considerat înființarea de la Baia Mare). Continuând tradiția, în 2003, a fost sărbătorită aniversarea de 50 de ani a trupei, iar în toamna anului 2013 urmează să fie organizată aniversarea de 60 de ani.

În perioada 1987-2000, în fruntea trupei se află Parászka Miklós. Această perioadă este marcată de două evenimente majore: schimbarea numelui trupei (din 1993 este înregistrată ca Trupa Harag György) și înființarea Fundației Proscenium.

În 2001 conducerea artistică a trupei este preluată de Lőrincz Ágnes care rămâne director artistic până în 2006. Sub conducerea ei, trupa și-a sărbătorit cea de-a cincizecea aniversare a existenței sale. Cu această ocazie, sala studio al teatrului preia numele fondatorului și fostului director Ács Alajos (Studioul Ács Alajos).

Lőrincz Ágnes predă conducerea trupei lui Czintos József sub al cărui directorat (2006-2009) numărul abonamentelor vândute continuă să crească.

În 2009 conducerea trupei este preluată de către tânărul regizor reputat Keresztes Attila (fost director artistic adjunct la Cluj). Acesta rămâne în fruntea trupei până în anul 2012. În acesți ani, mai mult sau mai puțim conflictuali, trupa cunoaște o nouă perioadă de prosperitate: creșterea permanentă a numărului de abonamente, creșterea numărului premierelor pe stagiune și o nominalizare la premiul UNITER al spectacolului Trei surori (regia: Keresztes Attila) prin nominalizarea lui Bíró József. Ca director artistic a reușit să aducă la Satu Mare (ca și colaboratori) personalități ca Mohácsi János, Bodolay Géza sau Radu Afrim, dar a oferit șanse de afirmare pe scenă mare și debutanților Albu István, Szilágyi Regina sau Balogh Attila. Din 2012  Keresztes Attila este directorul artistic al Trupei Tompa Miklós a Teatrului Național din Târgu-Mureș (rămânând însă membru al trupei Harag György ca regizor).

Din iulie 2012 este numit în funcția de director artistic actorul Bessenyei István care, încă din prima stagiune a directoratului său, a reușit să reintegreze în viața trupei toți membrii onorifici încă în viață (Soós Angélát, Czintos Józef, Tóth-Páll Miklós, Kovács Éva, Méhes Kati și Szugyiczky István) participând activ la viața de zi cu zi a instituției. A dat, de asemenea posibilitate de afirmare unor artiști tineri, printre care tineri regizori ca Balogh Attila, Kányádi Szilárd, Csiki Zsolt și Vargyas Márta. Crește numărul spectatorilor și al sponsorilor, se lansează un nou abonament (abonamentul Nagy Iza, numit după celebra actriță, membru fondator al trupei).

Încă de la înființare, trupa caută în permanență drumul reînnoirilor, primii pași fiind făcuți de însuți Harag György. De șaizeci de ani, suntem călăuziți de același scop de neînlocuit, care este însuși teatrul, despre care Harag György mărturisea:

„...teatrul este o mare și vivace viziune vie. Dar această viziune se împlinește doar pe fundalul practic al muncii vigilente, realiste, grele și dureroase”

De șaizeci de ani suntem călăuziți, zi de zi, de implementarea viziunilor, neținând seama de eforturile pe care suntem nevoiți să le depunem în interesul reușitei. Elanul generației fondatoare trăiește mai departe în noi, fapt pentru care pornim pe calea următorilor șaizeci de ani cu încredere și seninătate.

  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát