• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
12. decembrie, 2017.
15 încercări de actorie – premieră absolută cu Hatházi András

Trupa Harag Harag György prezintă următoarea premieră pe data de 13 decembrie începând de la 19.00 în sala studio Ács Alajos a Teatrului de Nord. Spectacolul este cu atât mai special, cu cât ea a fost scrisă de însuși realizatorii acestuia. Este interpretat de Hatházi András, actor laureat al premiului UNITER și Jászai, în regia lui tânărului regizor american care, pe lângă activitatea teatrală, este și scriitor, designer, compozitor, actor și profesor universitar.

„La sfârșitul stagiunii trecute am fost căutat cu acest proiect de către Hatházi András al cărui text fusese deja redactat. M-am simțit onorat de faptul că realizatorii acestor „15 încercări” au considerat că atelierul din Satu Mare ar fi locul cel mai potrivit pentru prezentarea spectacolului. De-a lungul stagiunilor trecute Hatházi András s-a numărat printre invitații trupei, de numele lui se leagă coordonarea unui workshop, respectiv montarea spectacolului de mare succes, Manka. În prezent lucrează la realizarea unui spectacol caritabil în colaborare cu trupa noastră. Datorită acestor colaborări, îl simțim aproape de noi și de trupă. În ce mă privește, cunosc puțini creatori atât de curajoși, în continuă căutare a unor noi posibilități, iar puterea și seninătatea izvorâte din acestea, sunt convins că vor atinge profund și publicul. Este o mare onoare pentru noi ca Tom Dugdale a acceptat și el montarea spectacolului la noi care, cu toate că trăiește și lucrează în Statele Unite, a mai colaborat cu teatre din Ardeal, anume cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj.” – a declarat Bessenyei Gedő István, directorul artistic al Trupei Harag György.

Ce s-ar întâmpla dacă nu m-aș duce? Nu vreau să mă duc, mi-e groaznic de somn, nu știu, casc într-una. Nu-s în stare. Dă Doamne să fie aplauzele dintr-o dată, mă aplec repede și merg acasă. Nu-mi știu textul, nu-mi amintesc mișcările, n-am voce. Trebuie să-mi dreg glasul, șă tușesc, dar n-am voie. Ce-ar fi dacă aș rămâne aici? Dumnezeule, de ce a venit azi publicul? Îmi poate explica cineva? De ce mai vin oamenii la teatru? Dacă ar ști cum suntem în culise, cu siguranță n-ar mai veni. Le-ar fi milă de noi. S-ar duce la cinematograf mai degrabă.

Un spectacol de Hatházi András și Tom Dugdale despre starea de schizofrenie a actorului – seară de seară mințim și spunem adevărul.

Scenograf: Hatházi Rebeka inv., dramaturg Deák Katalin inv. Traducere în limba română și limba engleză: Biró Eszter, Kovács Eszter și Raluca Sas-Marinescu, regizor tehnic și sufleur: Fábry Zoltán.

Biele pentru spectacol se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea de lini până vineri între orele 10.00 și 17.00, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolului.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát