• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
7. aprilie, 2018.
Cincisprezece încercări pentru actorie din nou la sala studio Ács Alajos

Luni, 9 aprilie, începând cu ora 19.00 va avea loc în sala studio Ács Alajos o nouă reprezentație a spectacolului Cincisprezece încercări pentru actorie, un spectacol apreciat de criticii prezenți la microstagiunea din luna februarie, de asemenea invitat la festivalul DESZKA organizat de Teatrul Național Csokoani din Debrețin.

Spectacolul Trupei Harag György fusese o premieră absolută, interpretat de Hatházi András, actor laurea al premiilor UNITER și Jászai, regizor și profesor universitar, regia fiind semnată de Tom Dugdale, tânăr regizor, designer, compozitor, actor și profesor universitar din Statele Unite.

"Ce s-ar întâmpla dacă nu m-aș duce? Nu vreau să mă duc, mi-e groaznic de somn, nu știu, casc într-una. Nu-s în stare. Dă Doamne să fie aplauzele dintr-o dată, mă aplec repede și merg acasă. Nu-mi știu textul, nu-mi amintesc mișcările, n-am voce. Trebuie să-mi dreg glasul, să tușesc, dar n-am voie. Ce-ar fi dacă aș rămâne aici? De ce a venit azi publicul? Îmi poate explica cineva? De ce mai vin oamenii la teatru? Dacă ar ști cum suntem în culise, cu siguranță n-ar mai veni. Le-ar fi milă de noi. S-ar duce la cinematograf mai degrabă." Un spectacol de Hatházi András și Tom Dugdale despre starea de schizofrenie a actorului – seară de seară mințim și spunem adevărul.

Scenografia: Hatházi Rebeka inv., dramaturg: Deák Katalin inv., colaborator tehnic Sipos Júlia inv., Traducători: Biró Eszter, Kovács Eszter și Raluca Sas-Marinescu, regizor tehnic și sufleur: Fábry Zoltán.
Bilete pentru spectacolul caritabil se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta prin telefon 0261-712106 sau e-mail szervezes@harag.eu.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát