• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
19. februarie, 2025.
Trei nominalizări UNITER pentru spectacolul Richard al III-lea

Spectacolul Trupei Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare a fost nominalizat la premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) în trei categorii importante.

Marți, asociația teatrală UNITER a publicat pe site-ul său oficial lista producțiilor teatrale și a artiștilor nominalizați pentru premiul din acest an. Dintre spectacolele cu premiera în anul 2024, selecționerii Daria Ancuța, Doru Mareș și Maria Zărnescu au desemnat cele mai bune performanțe ale anului 2024 lista fiind făcută publică pe data de 18 februarie.

Nominalizările pentru Premiul UNITER prezintă o mare onoare în lumea teatrală românească, iar spectacolul Trupei Harag György („Richard al III-lea” în regia lui Albu István) așteaptă gala de premiere cu trei nominalizări!

Nagy Zsolt Csongor, pentru rolul titular al spectacolului, a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol principal, Albu István, regizorul spectacolului, a fost nominalizat lîn categoria cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”), iar spectacolul în ansamblu a fost nominalizat în categoria cel mai bun spectacol.

„Nominalizarea în sine este o mare onoare, iar noi ne putem mândri acum cu trei! Foarte multe persoane au lucrat la realizarea spectacolului, deoarece conceptul regizoral al lui Albu István a fost de a îmbina o dramă regală clasică cu muzica rock a anilor '70. Pe lângă jocul actoricesc, se pune un accent puternic pe muzică, iar colegii mei excelează și ca orchestră. E bine să simți pe scenă susținerea și atitudinea pozitivă a colegilor! Le doresc acest sentiment extraordinar tuturor creatorilor de teatru!” - a spus Nagy Csongor Zsolt, interpretul rolului titular al spectacolului.

Prin punerea în scenă a piesei lui William Shakespeare, scopul trupei a fost acela de a include în repertoriu o piesă clasică, o piatră de temelie a culturii teatrale universale, una dintre cele mai jucate și citate capodopere - și de a realiza acest lucru într-un spectacol cu un iz contemporan, care se referă în mod constant la trecutul recent, cu trimiteri recognoscibile la cultura rock și pop, și care se adresează în mod ferm publicului de astăzi.

Muzica live integrată în intriga dramatică oferă publicului o experiență deosebită, un adevărat show-concert. De această dată, pe scenă sunt interpretate hituri rock ale anilor 1970, celebre în întreaga lume, iar solistul trupei, Nagy Zsolt Csongor, va deveni alter ego-ul cântăreț al sângerosului Richard al III-lea.

„Premiul UNITER este un premiu atât de prestigios pentru care nominalizarea în sine este o onoare semnificativă. Aceasta este o recunoaștere prestigioasă, nu numai pentru nominalizați, ci și pentru toți cei care au lucrat la producție, nu în ultimul rând pentru că este rezultatul unei lupte de un deceniu pentru ca munca noastră să fie remarcată de profesia românească mai degrabă centrată pe București. Am lucrat mult la acest lucru și avem mulți parteneri cărora trebuie să le mulțumim, în acest caz în primul rând secției române a teatrului nostru, cu care am lansat tradiția showcase-urilor comune cu scopul de a invita reprezentanți ai profesiei teatrale românești, inclusiv selecționeri UNITER.

Dar același scop servește și festivalul nostru de la București, pe care l-am creat împreună cu celelalte teatre membre ale Asociației Teatrelor Maghiare Maszin: să fim văzuți și să ne facem remarcați în capitală.
Este important pentru noi să ducem renumele orașului nostru la cele mai diverse foruri teatrale, ca ambasadori culturali ai urbei. De aceea, este o mare bucurie că perseverenta muncă profesională pe care o depunem devine vizibilă pentru cei care ne privesc de la distanță.

Sunt foarte bucuros că două performanțe artistice individuale excelente au fost nominalizate de către selecționeri, dar sunt, de asemenea, deosebit de bucuros că spectacolul în ansamblu a fost, de asemenea, considerat demn de nominalizare în categoria cel mai bun spectacol. În calitate de director artistic al trupei, acest lucru mă umple de mare mândrie - și de speranță, desigur”, spune directorul artistic al trupei, Bessenyei Gedő István.

Gala de premiera din acest an va avea loc la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. Cele mai multe nominalizări au revenit spectacolului Stuart Maria în regia lui Andrei Șerban, care, stagiunea trecută, a regizat la Satu Mare spectacolul de mare succes „My Fair Lady”. De asemenea, două nominalizări a primit și producția Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, „Furtuna”, în regia lui Bodó Viktor, spectacol jucat și la Satu Mare la festivalul IFEST din luna noiembrie a anului trecut.

Distribuția: Nagy Csongor Zsolt, Rappert-Vencz Stella, Diószegi Attila, Moldován Blanka, Budizsa Evelyn, Nagy Orbán, Gaál Gyula, Frumen Gergő, Erdei Máté, Poszet Nándor, Péter Attila Zsolt, Varga Sándor, Szabó János Szilárd, Sosovicza Anna, Jankó-Szép Tamás inv., Orbán Zsolt, Bodea Gál Tibor, Bándi Johanna, Bogár Barbara, Keresztes Ágnes

Dramaturg: Bessenyei Gedő István, conducător muzical: Bakk-Dávid László, coregrafia: Szabó Franciska. Asistent regie și asistent dramaturg: Balogh Ádám, regizor tehnic: Szabó Ritta, sufleor: Varga Katalin.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát