• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
16. septembrie, 2021.
Deschidere de stagiune la Trupa Harag György

Vineri, 17 septembrie ora 19.00 are loc în sala mare a Teatrului de Nord Satu Mare premiera spectacolului cu care, Trupa Harag György, deschide noua stagiune.

Bocsárdi László, regizor laureat al premiului UNITER, se reîntoarce la Satu Mare pentru montarea spectacolului „Romulus cel Mare” de Friedrich Dürrenmatt. Directorul Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe lucrase deja la Satu Mare, de numele lui se leagă două spectacole de mare succes ale trupei, anume „Scapin” și „Comedia erorilor”. Subiectul piesei „Romulus cel Mare” este foarte actual cu toate că piesa a fost scrisă cu mulți ani în urmă. Piesa dezbate probleme precum ieșirea din cotidian, respectiv căderea unui imperiu și a unei civilizații. Ultimul împărat al Imperiului Roman, Romulus cel Mare, pare să presimtă atât propria soartă, cât și cea a imperiului. Spre marea mirare a celor din jur, Romulus așteaptă și tolerează cu un calm neglijabil căderea imperiului în momentul în care sunt atacați de germani.



“Este întotdeauna o plăcere să lucrezi cu un regizor de renume. Exact acum doi ani, pe 17 septembrie, am avut premiera spectacolului „Scapin”, iar înainte de asta, „Comedia erorilor”, un spectacol invitat la foarte multe festivaluri. Consider că prin munca comună putem învăța multe din limbajul teatral actual, contemporan, pe care îl dorim să îl împărtășim și publicului” – a declarant Bessenyei Gedő István, directorul artistic al trupei.

Cultura germană este extrem de importantă pentru teatrul german, conceptul de cultură fiind bazată pe moralitate. Dürrenmatt a fost, de asemenea, dornic de a dezvălui imoralitatea lumii celui de-al doilea război mondial. Procesând experiențele acestuia – adică cruzimile unui imperiu extrem de agresiv, manipulator, el afirmă că nu este moral să aperi o societate coruptă.



„ Scriitorul vorbește despre acest lucru într-o viziune tragicomică, cu mijloace provocatoare. Este preocupat de soarta lumii, în timp ce spune că nici trecutul, nici viitorul nu sunt în mâinile noastre, ci doar prezentul. Putem face doar cât ne permite prezentul. Dürrenmatt a scris o piesă atemporală în care amestecă antichitatea cu perioada contemporană, anume anii 1940 și 1950 populând piesa cu figuri istorice, tratate în contextul sensului artistic – deci contextul istoric este total abolit. În piesă se resimte trauma postbelică a celui de-al Doilea Război Mondial, amprenta celui de-al Doilea Război Mondial asupra Europei, asupra culturii europene, iar acum simt că, din păcate, războiul este prezent și în viața noastră de zi cu zi, motiv pentru care simt această piesă foarte contemporană. Scriitorul arată o viziune asupra societății în care omul nu mai poate influența istoria omenirii. Și societatea este într-o criză, iar astăzi trăim cu toții într-o criză.” – spune Bocsárdi László.

Distribuția: Nagy Csongor Zsolt, Moldován Blanka, Budizsa Evelyn, Bodea Gál Tibor, Bocsárdi Magor inv., Rappert-Vencz Gábor, Gaál Gyula, Szabó János Szilárd, Kovács Nikolett, Rappert-Vencz Stella, Orbán Zsolt, Diószegi Attila, Kovács Éva, Méhes Kati, Poszet Nándor, Frumen Gergő, Varga Sándor și Zákány Mihály.



Decor: Bartha József (inv.), costume: Cs. Kiss Zsuzsa inv., muzica: Bocsárdi Magor inv., light designer: Bányai Tamás inv., asistent regie: Szabó Franciska, regizor tehnic: Varga Kati.

Bilete pentru spectacol se pot achiziționa la agenția teatrală de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, respectiv sâmbătă între orele 10.00 și 13.00. Bilete online: : biletmaster.ro. Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați telefonic la numărul de telefon 0261-712106 sau 0736625907.

Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.


  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát