• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
15. noiembrie, 2024.
A început la Satu Mare cea de-a XI-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru

Joi, 14 noiembrie, a debutat la Satu Mare Festivalul Interetnic de Teatru, reunind, și de data aceasta, spectacole reprezentative ale companiilor de teatru ale minorităților din România. Fundația Proscenium din Satu Mare a găzduit deja în 2016 și 2022 edițiile a opta, respectiv a zecea ale festivalului, organizatorii având acum onoarea de a găzdui pentru a treia oară festivalul.

Festivalul a început cu o reprezentație a dramei Doctorul al Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Înainte de spectacol, publicul a fost salutat în numele organizatorilor de Bessenyei Gedő István - președintele Fundației Proscenium, directorul festivalului, de Stier Péter - vicepreședintele Fundației Proscenium, de Thomas Șindilariu - subsecretar de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) și Karácsonyi Zsolt - vicepreședinte executiv al UDMR pentru cultură.

“Timp de secole, municipiul Satu Mare și județul Satu Mare au fost un punct de întâlnire al diferitelor culturi și, poate că nu este o exagerare să spunem, că astăzi este unul dintre cele mai importante puncte de întâlnire pe plan național.
Este greu de imaginat o locație mai bună pentru Festivalul de Interetnic Teatru, căci la Satu Mare dialogul interetnic este parte integrantă a vieții de zi cu zi.
Satu Mare este un tărâm al dialogului intercultural cotidian, dar, din când în când - pentru a treia oară! - prin lucrările unor artiști de renume internațional, este și un loc al dialogului interetnic teatral. Este o plăcere și o mândrie să îi găzduim. Și cea mai mare plăcere dintre toate este că putem oferi publicului nostru drag experiențe teatrale noi - și inedite! - prin prezentarea celor mai remarcabile producții recente.” – a spus Bessenyei Gedő István.

Stier Péter a sintetizat varietatea festivalului în limbajul numerelor: „11 zile, 25 de trupe, 27 de spectacole”. După cum a subliniat, seria de evenimente este organizată de o mână de echipă entuziastă, eforturile căreia aduc experiența festivalului de teatru la mii de spectatori. A mulțumit, de asemenea, Asociației Teatrelor Maghiar MASZÍN, co-organizator al festivalului, sponsorului principal, Departamentului pentru Relații Interetnice, precum și celorlalți parteneri ai festivalului: Trupa Harag György, Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare, UDMR, Red Hat Yard și Aquastar.

Thomas Șindilariu, subsecretar de stat, a salutat publicul în limbile germană și maghiară apoi și-a continuat discursul în limba română, spunând: întâlnirea cu publicul unui festival multicultural într-un loc care este un „adevărat campion” al coexistenței diferitelor națiuni este o adevărată plăcere pentru el. A subliniat, de asemenea, în opinia sa, teatrul, este locul care umple golurile școlii (educației), adică învață să formuleze gânduri clare și, de asemenea, poate dezvolta generația „www”-ului și a „smartphone”-urilor în exprimarea de sine.

Karácsonyi Zsolt și-a început reflecția cu un citat din Hamlet: „Cadavrul e cu regele, dar regele nu e cu cadavrul”, a citat. „Fiecare actor, fiecare teatru minoritar este confruntat cu paradoxul dualității prezenței. În ce măsură putem fi prezenți în propria noastră cultură națională ca minoritate, în ce măsură putem face parte din cultura majorității care ne înconjoară și, nu în ultimul rând, ce șanse avem să fim prezenți în viața cotidiană teatrală a minorităților care sunt încă active în același spațiu cultural?” – a pus întrebarea, concluzionând apoi cu următoarea idee: „Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru oferă spațiu corpului obișnuit, o șansă pentru corpul etern al actorului de a prezenta lumea, lumile noastre, ca un tot unitar”.
Pe parcursul celor unsprezece zile ale celei de-a 11-a ediții a Festivalului Interetnic de Teatru, pe lângă spectacolele de proză, iubitorii de teatru sunt invitați de asemenea, la teatru de păpuși, lansări de carte, concerte și afterparty-uri.

Programul primei zile a continuat cu un „concert liric” al cântecelor lui Jack Cole, susținut de Transylvanian Bú Boys, care au evocat poeziile lui Kovács András Ferenc, ziua închindu-se cu un afterparty la Yard.

Programul festivalului:

Joi, 14 noiembrie
ora 18.00 - Doctorul de Robert Icke (r. Andrei Șerban) – Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely, Timișoara - Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 21.30 - Transzylvanian Bú Boys - Jack Cole’s Songs - Spectacol concert din poeziile lui Kovács András Ferenc - sala studio Ács Alajos
ora 23.00 - Afterparty: Essential Notes - Concert Jazz - Red Hat Yard

Vineri, 15 noiembrie
ora 15.30 - Lansare de carte - „Nemes Levente” de Nagy B. Sándor – Bufetul Teatrului de Nord Satu Mare
ora 17:00 - 10 de Székely Csaba (r. Rusznyák Gábor) – Teatrul Tomcsa Sándor,
Odorheiu Secuiesc – Casa de Cultură a Sindicatelor – HU titrat în RO
ora 20:00 - Furtuna de William Shakespeare (r. Bodó Viktor) – Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 22.00 - Afterparty: KÜB_beat - DJ-set - Red Hat Yard

Sâmbătă, 16 noiembrie
ora 10.00 - Regatul împăratului Hapciu de Frații Grimm (r. Nagy Regina) –
Teatrul de Păpuși Brighella – Casa Meșteșugarilor
ora 17.00 - Schilodul din Inishmaan de Martin McDonagh (r. Bélai Marcel) – Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Harag György - sala studio Ács Alajos – HU titrat în RO
ora 20.00 - Dragonul de Evgheni Schwarz (r. Jurij Kordonskij) – Teatrul
German de Stat, Timișoara –Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – DE titrat în RO, HU
ora 22.30 - Afterparty: Outline - DJ-set - Red Hat Yard


Duminică, 17 noiembrie
ora 17.00 - Amurg după Patrick Hamilton (r. Rusznyák Gábor)- Spectacolul Teatrului Udvartér, Târgu Secuiesc - sala studio Ács Alajos – HU titrat în RO
ora 19.00 – În teatru nu se-ntâmplă nimic de Georg Kreisler – one woman-show cu Maia Morgenstern (prolog)
Varsovia, ghid turistic, de Hillel Mittelpunkt (r. Eugen Gyemant) – Teatrul Evreiesc de Stat – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – RO, titrat în HU
ora 22.30 - Afterparty: Mish-mash - DJ-set- Red Hat Yard

Luni, 18 noiembrie
ora 17.00 - Haos de Martin McDonagh (r. Mika Myllyaho) – Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Harag György - sala studio Ács Alajos – HU titrat în RO
ora 19.00 - Macbeth de William Shakespeare (r. Nagy Botond) - Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, secția Germană –Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – DE titrat în RO, HU
ora 21.00 – Omul mort de Háy János (r. Kányádi Szilárd) – Teatrul Csíki Játékszín, Miercurea Ciuc – Teatrul de Păpuși Brighella
ora 22.30 - Afterparty: Pumi - DJ-set - Red Hat Yard

Marți, 19 noiembrie
ora 17.00 - Lansare de carte – Füles, Jocul pe scenă de Sárkány István - bufetul teatrului
ora 18.00 - Vania și Ea de Patrice Pavis (r. Patkó Éva) – Universitatea de Arte Târgu Mureș - sala studio Ács Alajos - HU titrat în RO
ora 19.00 - Amadeus de Peter Shaffer (r. Alejandro Durán) – Teatrul Csíki Játékszín, Miercurea Ciuc - Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 22.30 - Afterparty: Bocsárdi Magor - solo live act - Red Hat Yard

miercuri, 20 noiembrie
ora 15.00 - Lansare de carte – Perspectives de Patkó Éva - bufetul teatrului
ora 17.00 – Liliom de Molnár Ferenc (r. Albu István), Teatrul Figura Stúdió Színház, Gheorgheni - Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacol cu publicul pe scenă – HU titrat în RO
ora 20.00 – Alice în çara Minunilor de Lewis Caroll (r. Zsótér Sándor) – Teatrul Szigligeti, Oradea – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 22.30 - Afterparty: Formația Tokos – casă de dans, după care Pumi - DJ-set - Red Hat Yard

Joi, 21 noiembrie
ora 15.30 - Lansare de carte – Fruntea lui Hamlet de Tompa Gábor- bufetul teatrului
ora 17.00 - Hate Varieté după Sara Onham Harter (r. Bélai Marcel) – Asociația Teatrală Shoshin, sala studio Ács Alajos – HU titrat în RO
ora 19.00 – Rasputin de Szőcs Géza (r. Sardar Tagirovsky) – Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Harag György – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO

ora 23.00 - Afterparty: Fodor Réka - solo live act - Red Hat Yard

Vineri, 22 noiembrie
ora 15.00 - Lansare de carte – Ediție revizuită. Eseuri despre teatru 2015-2024 de Boros Kinga - bufetul teatrului
ora 17.00 - Wonders of Transylvania de Alexa Băcanu – Martin Boross (r. Martin Boross) –
Váróterem Projekt – sala studio Ács Alajos Stúdió – HU titrat în RO
ora 19.30 - Tinerii barbari de Vecsei H. Miklós (r. Vidnyánszky Attila jr.) – Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca - Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 23.00 - Afterparty: Concert Lose Neckties Society (formația actorilor din Cluj-Napoca) - koncert - Red Hat Yard

Sâmbătă, 23 noiembrie
ora 10.00 - Șoricelul mincinos de Lázár Ervin (r. Szabó Attila) – Teatrul de Păpuși Brighella - Casa Meșteșugarilor - HU
ora 17.00 - Shirley Valentine de Willy Russel (r. Porogi Dorka) – Teatrul Aradi Kamaraszínház– sala studio Ács Alajos Stúdio – HU titrat în RO
ora 19.00 - Lumânările dreptății de Székely (r. Sebestyén Aba) – Teatrul Național Târgu Mureș, Compania Tompa Miklós – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – HU titrat în RO
ora 22.30 - Afterparty: David Yengibarian - concert - Red Hat Yard

Duminică, 24 noiembrie
ora 15.30 - Lansare de carte: Cronica a 70 de ani (redactor: Bessenyei Gedő István) – bufetul teatrului
ora 17.00 - Patru și jumătate (r. Dobrovski Dóra) – Yorick Studio, Târgu Mureș – sala studio Ács Alajos Stúdio – HU titrat în RO
ora 19.00 - La Vie En Rose (r. Gigi Căciuleanu) Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Mihai Raicu Miklós – Teatrul de Nord Satu Mare, sala mare – RO titrat în HU
ora 20.30 Percucigo de Székely Csaba (r. Bordás Attila, Dávid Péter, Fekete Zsolt) – Ansamblul Teatrul Pont - Red Hat Yard
ora 21.30 - Afterparty: Pumi - dj set & Fekete Zsolt percussion - Red Hat Yard

Mesele rotunde destinate dezbaterii spectacolelor din festival vor avea loc a doua zi după reprezentație în bufetul teatrului.

  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát