• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
20. septembrie, 2025.
BukFeszt 4: a patra ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare la București

Teatrul Bulandra și Teatrul Metropolis din capitală găzduiesc, la București, a patra ediție a Festivalului Teatrelor Maghiare BukFeszt.

Evenimentul este inițiativa Asociaţiei Uniunii Teatrelor Maghiare -MASZIN- în colaborare cu UNITER. În perioada 29 septembrie – 7 octombrie 2024, Teatrele membre ale Asociaţiei – Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul „Szigligeti” din Oradea, Trupa „Harag György” a Teatrului de Nord Satu Mare, Teatrul „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc, Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc și Teatrul „Udvartér” din Târgu Secuiesc (cel mai recent membru) – organizează, împreună, o serie de evenimente teatrale.

Experiențele plăcute și valoroase pe care le-au avut organizatorii la primele ediții BukFeszt din anii precedenți reprezintă motivația pentru continuarea acestei inițiative și pe viitor.

Unul dintre cele mai importante obiective ale instituțiilor fondatoare este să se concentreze asupra nevoilor culturale ale minorității maghiare, astfel, festivalul BukFeszt își propune să ofere un program cultural diversificat, cu valori estetice ridicate, pentru comunitatea de etnie maghiară din Capitală. În cele nouă zile ale festivalului, organizatorii vor prezenta opt spectacole importante din repertoriul lor, urmate de mese rotunde moderate de critici de teatru apreciați ai breslei. Printre regizorii spectacolelor acestei ediții se numără personalități ca Anca Bradu, Sardar Tagirovsky, Bélei Marcel, Györfi Csaba, Tomi Janezic, Tóth Árpád și Vladimir Anton.

„Festivalul Teatrelor Maghiare „BukFeszt” este cel mai tânăr festival al Uniunii Teatrelor Maghiare MASZIN (precedat de Festivalul Interetnic de Teatru și Festivalul MaFeszt), totuși, ajungând deja la cea de a patra ediție, a devenit, poate, cel mai așteptat eveniment din rândul acestora. În 2025 aducem spectatorilor o ofertă teatrală și mai bogată față de edițiile precedente, având deja șase membrii - și sperând să fim și mai mulți la ediția viitoare.

Festivalul păstrează același scop triplu: de a atinge publicul bucureștean cu o selecție reprezentativă din producțiile teatrelor membre, de a atrage interesul breslei teatrale, respectiv, bineînțeles, a comunității maghiare din capitală. Cu o selecție de opt spectacole a trupelor celor șase teatre, prin BukFeszt, uniunea noastră dorește să întărească funcția de punte a artei teatrale minoritare din România.” Bessenyei Gedő István, președintele Uniunii Teatrelor Maghiare MASZIN, directorul Trupei Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare.

Un alt scop important al organizatorilor este promovarea teatrelor membre, prezentarea unor spectacole valoroase din repertoriu, spectacole la care din cauza distanței geografice nu au putut ajunge la mulți critici de teatru, astfel realizările acestor teatre minoritare, de multe ori izolate, nu se prea regăsesc pe harta culturală autohtonă.

Evenimentul este finanțat de către Departamentul pentru Relațiile Interetnice, respectiv Fundația Communitas.

Bilete pentru spectacolele din program, fiecare cu titrate în limba română, se pot achiziționa de pe site-ul entertix.ro.
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát