• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
12. 12. 2017.
Trupa Harag Harag György prezintă următoarea premieră pe data de 13 decembrie începând de la 19.00 în sala studio Ács Alajos a Teatrului de Nord. Spectacolul este cu atât mai special, cu cât ea a fost scrisă de însuși realizatorii acestuia. Este interpretat de Hatházi András, actor laureat al premiului UNITER și Jászai, în regia lui tânărului regizor american care, pe lângă activitatea teatrală, este și scriitor, designer, compozitor, actor și profesor universitar.
11. 12. 2017.
Luni 11 decembrie 2017, la conferința de presă organizată de Teatrul de Nord, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a anunțat numirea noului director general al instituției. Au participat la conferință directorii artistici ai celor două secții, Ovidiu Caița și Bessenyei Gedő István, și directorul administrativ, Stier Peter.
08. 12. 2017.
Zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național, astfel Trupa Harag György suspendă spectacolul Pupăciosa din 15 decembrie care va fi reprogramat.
07. 12. 2017.
Ansambul de Dans Trei Acaune din Sfântu Gheorghe evoluează la Satu Mare pe data de 12 decembrie începând cu ora 9.30, respectiv 11.30 în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor cu spectacolul pentru copii, Moneda de aur.
06. 12. 2017.
O mică cutie albă pe imensa scenă a Teatrului Național: acesta este spațiul de joc al Comediei erorilor. Fără decor, fără treceri. Scenă, întuneric, personaj nou, întuneric, alte personaje. Serie de imagini. Serie de imagini mișcătoare. Critică semnată de CSÁKI JUDIT.
06. 12. 2017.
Antipolus, plin de determinare, îl lovește cu putere pe Dromio. Altădată, stăpânul își pălmuiește fără cruțare sluga. Când colo, slujitorul abuzat, nu ar vrea nimic mai mult decât puțină liniște.
<< < ... 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 ... > >>
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát