• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
22. mai, 2014.
Trupa Harag aduce în scenă realismul necruţător al teatrului lui Ibsen

Considerat cel mai important dramaturg al lumii după Shakespeare şi părinte al teatrului modern, norvegianul Henrik Ibsen este, din păcate, prea puţin prezent, de la o vreme, în repertoriul curent al teatrelor. Şi asta se întâmplă, probabil, din cauza privirii nemilos de lucide asupra tarelor sociale, prin care Ibsen a devenit celebru şi controversat.

Acum doi ani a fost la modă “Hedda Gabler”. Montarea de la Teatrul Maghiar din Cluj în regia lui Andrei Şerban a luat majoritatea premiilor la Gala UNITER, iar la Satu Mare s-a putut viziona varianta pusă în scenă, la Szeged, de Keresztes Attila. Iar acum Trupa Harag Gyorgy şi-a asumat un act de mare curaj aducând în faţa publicului una din cele mai radicale piese ale lui Ibsen, “Un duşman al poporului” (publicată în 1882).

Despre treburile publice, cu cărţile pe faţă

Ibsen a scris acest text ca reacţie la criticile ce i se aduceau din partea conservatoare a societăţii după primele sale piese, care denunţaseră ipocrizia şi suferinţa mocnită din spatele moralităţii familiale victoriene. Enervat de atacuri, dramaturgul s-a revanşat cu vârf şi îndesat, trecând la un nou nivel al criticii sociale şi atacând fără menajamente felul în care funcţionează conducerea treburilor publice sub aparenţa democraţiei puse în slujba voinţei majorităţii.

Nu e de mirare că piesa de faţă nu s-a prea jucat în România: în anii interbelici era deranjantă, în anii comunismului putea deschide ochii unora, iar după 1989 la fel, ba chiar mai mult. Există doar o versiune radiofonică regizată de Mihai Zirra (cu George Calboreanu şi Fory Eterle, printre alţii) şi, de curând, o versiune de studio la Teatrul Spectrum din Târgu Mureş.

Pe scurt: într-un orăşel balnear, medicul balneolog Thomas Stockmann descoperă că apele care atrag turiştii şi sunt sursa prosperităţii locului au suferit o contaminare din cauza reţelei de canalizare defectuoase. Face un raport primarului (care, întâmplător, e fratele său, Peter) în care sugerează refacerea întregii reţele, idee ce ar costa o tonă de bani şi ar duce la închiderea băilor cel puţin doi ani, o lovitură dură pentru localnicii care abia se obişnuiseră cu bogăţia. Evident, primarul şi “societatea civilă“ nu înghit aşa ceva, iar doctorul, hotărât să lupte pentru adevăr, se trezeşte abandonat de toată lumea şi susţinut doar de familie, chiar şi soţia implorându-l la un moment dat să cedeze. Concluzia o trage Thomas la finalul piesei< “Cel mai puternic om este cel mai singur”.

Spaţiul nu ne permite să dezvoltăm detaliile unei piese care arată în amănunt şi fără perdea cum funcţionează lucrurile în administraţie, presă, politică, eternul “lanţ al slăbiciunilor” care subminează ideea de “putere a poporului” şi dă forţă monologului lui Thomas, în care acesta pledează pentru adevărul incomod al unei minorităţi în dauna majorităţii uşor de manipulat – lucru ştiut de la procesele lui Socrate şi Hristos încoace. Linşajul social suferit de idealistul medic îi dă o aură tragică. Văzând spectacolul, veţi afla multe despre lumea care ne înconjoară – în caz că nu le intuiaţi deja.

Reality-show scenic

Într-un decor care aminteşte de studiourile TV cu tribune pentru public, foarte simplu şi transparent, în care trecerile dintre acte se fac cu lejeritate, amenajat de Cristian Gătina, regizorul Lendvai Zoltan reuşeşte o performanţă lăudabilă imprimând unui text extrem de complex, pe alocuri greoi, ritm şi alură de reality-show, foarte modern, în consonanţă cu modul în care teatrul lui Ibsen a fost un manifest al realismului la vremea sa.
În rolul protagonistului, Bodea Tibor îşi conduce personajul cu fineţe, de la entuziasmul iniţial la deziluzia tot mai mare, jocul său combinând inspirat dezinvoltura şi asprimea. Superb intră în personajul primarului Rappert-Vencz Gabor, o imagine a puterii ultragiate. Excelentă este şi prestaţia lui Bessenyei Istvan în rolul activistului civic Aslaksen, un caracter de plastilină, modelat cu grijă de jocul moale, ironic, al veteranului actor.

Doar două femei sunt implicate în poveste: soţia lui Thomas (Kovacs Nikolett, întruchiparea unei figuri de casnică grijulie) şi fiica sa cea mare (jucată de Toth Jess într-o cheie isteric-activistă, adolescentină). Parşivitatea presei e portretizată în duetul realizat de Varga Sandor – care poartă cu el amprenta rolurilor de teleast din piesele lui Tasnadi Istvan – şi Peter Attila Zsolt, care face un portret de bon-viveur oportunist în rolul editorului Billing. Apariţii episodice, dar apăsate, pregnante, are Toth-Pall Miklos în rolul socrului bogat al lui Thomas, iar Nagy Orban revine pe scenă în rolul căpitanului Horster, dându-i acestuia o alură de martor uimit, consternat, dar nobil, la toată tevatura. Regizorul a lucrat foarte bine cu copiii Budizsa David, Szejke Mate, Varga Ors, Zilahi-Kato Peter, adăugând şi un condiment comic prin “vocea poporului”, actorii Bandi Johanna, Zakany Mihaly, Poszet Nandor şi Marosszeki Tamas intrând printre spectatori.

E un spectacol lung, intens, neliniştitor, dar foarte util şi necesar. După ce a început stagiunea cu “Rudele” lui Moricz Zsigmond, trupa Harag o încheie cu o nouă piesă ce dezveleşte mizeria şi corupţia din societate. Dovadă că teatrul nu are voie să rămână un simplu divertisment pentru mase.


Vasile Andreica
Sursă: Informaţia Zilei
Linkuri
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát