• Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
15. octombrie, 2019.
“Rasputin” sau omul la răscrucea istoriei: un triumf al Trupei Harag

În ultimele zile din iunie 1914, lângă casa lui din Pokrovskoe, în Siberia, Grigori Efimovici Rasputin, controversatul mistic, confidentul ţarului Nicolae al II-lea şi duhovnicul ţarinei Alexandra, a fost înjunghiat aproape mortal de o anume Guseva, care îl considera Antihrist întrupat. Aproape două luni de zile Rasputin a stat în spitale, iar când şi-a revenit Europa era deja în război. Marele Război, cum a fost numit până n-a avut loc al doilea său episod.

Se ştia că Rasputin era împotriva războiului, pe care-l credea, pe bună dreptate, aducător de nenorociri ireversibile. Pornind de la aceste fapte istorice, dramaturgul Szocs Geza a construit o legendă istorică: misiunea de pace, disperată, a unui Rasputin care, prin mila divină, a putut contempla istoria secolului ce avea să urmeze după primele salve de tun din august 1914. O piesă monumentală, uneori sfâşietoare, alteori de un umor sardonic, scrisă în 2014 şi jucată în Italia şi Rusia în anii care au urmat. A trebuit să vină 4 octombrie 2019 ca textul să aibă premiera în limba maghiară. Şi s-a întâmplat la Satu Mare, într-un spectacol memorabil, antologic, al Trupei Harag Gyorgy.

Profetul, monarhii şi sălbaticii

Aşadar, Rasputin are viziunea unui secol de imense suferinţe pentru omenire dacă războiul chiar avea să pornească. Simte că trebuie să facă ceva, ca om al lui Dumnezeu şi iubitor de oameni (desigur de femei în mod aparte). Aşa că începe un frenetic turneu diplomatic, după o primă discuţie cu ţarul Nicolae, încheiată în coadă de peşte, fără să apuce să-i transmită acestuia soarta oribilă ce-i aştepta pe Romanovi.

Drumul îl poartă la Berlin, unde îl întâlneşte pe fanfaronul kaiser Wilhelm. Apoi la Londra, unde molatecul rege George spune că decizia nu depinde de el, dar întreabă în treacăt ce mai face acel vlăstar imperial, cneazul Felix Iusupov. La Paris se ia la harţă cu valetul lui Clemenceau, iritat de refuzul premierului francez de a-l primi. Îşi îneacă obida la un bordel, unde o cunoaşte pe mica Lulu, căreia îi poate deschide inima (într-o scenă extraordinară, cheia întregii piese). La Viena împăratul Franz Josef, eternizat pe tron, senilizat, uită de la minut la secundă ce vorbeşte şi ultimele speranţe ale solului de pace se năruie. În fine, întâlnirea cu Gavrilo Princip, studentul sârb al cărui glonte ajuns în pieptul arhiducelui Franz Ferdinand a declanşat tot balamucul, este un dialog de un patetism feroce al omului conştient cu încăpăţânarea inconştientă, satanică, cu o tăcere de gheaţă. Odată ce s-a pornit malaxorul de vieţi, rămâne doar aşteptarea înfrigurată a morţii, care vine, izbăvitoare, într-o seară de decembrie 1916, acasă la Iusupov. Iar recviemul tăcut i-l cântă două inimi de femeie: cea plină de iubire a lui Lulu şi cea plină de ură a Gusevei.

Înaintea premierei s-a lansat volumul cu piesa lui Szocs Geza, originalul maghiar fiind însoţit de traduceri în germană, italiană, rusă, franceză şi spaniolă (engleza lipseşte deocamdată). Volumul, apărut sub auspiciile Fundaţiei Proscenium, este un deliciu tipografic, bogat ilustrat cu imagini ale lumii ce s-a năruit în război. Traducerea în română pentru spectacol a realizat-o, ca de obicei, cu vervă şi acurateţe, Agnes Tamas.

Cartea e foarte bună, într-adevăr. Spectacolul regizat de Sardar Tagirovski o întrece însă cu mult.

O docudramă atemporală în hainele teatrului modern

”Misiunea lui Rasputin” s-a jucat, cum spuneam, în italiană – iar actriţa Alessia Pellegrino, protagonista unei montări italiene, a şi lucrat cu ansamblul sătmărean la repetiţii – şi în rusă. Spectacolul rus, desigur suplimentat cu material local, a durat mai bine de 8 ore. La Satu Mare au fost doar 4 ore şi ceva, dar n-am simţit când au trecut.

După ce văzusem anul trecut adaptarea făcută de Tagirovski a romanului ”Idiotul”, lungă şi adesea trenantă, aveam oarece îndoieli. Acum însă regizorul rus conduce drama cu o asemenea ştiinţă a ritmului, cu atâta migală a compunerii imaginilor scenice, cu atâta răbdare bine strunită, încât fiecare detaliu capătă sens şi subtext. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Actorii au studiat în mod evident personajele şi atmosfera epocii, costumele realizate de Kupas Anna sunt stilizări ale acelor vremuri, iar Tagirovski s-a ocupat personal de lumini, care sunt în spectacol un personaj în sine. După paroxismul primelor două părţi, în final timpul pare că îngheaţă, mai întâi în lunga peroraţie a lui Rasputin către Princip, când timp de un sfert de oră, pe care-l simţi în sală ca o veşnicie, protagonistul înşiră pe cortina metalică poze ale celor morţi în urma cataclismului, din 1914 până azi, iar apoi în scena crimei de la Iusupov, când tensiunea devine la un moment dat sufocantă. Poate că finalizarea spectacolului putea fi mai abruptă, dar reluarea cântecului lui Lulu (”N-am vârsta”, cântat cândva de Gigliola Cinquetti) ajută la detensionarea publicului şi trage concluzia: lumea nu era pregătită pentru un om ca acest Rasputin, atât de el însuşi încât e singurul personaj din acest spectacol care evoluează nemachiat.

Ilustraţia muzicală oferă noi chei de interpretare, fiind intenţionat anacronică (”Serile la Moscova”, ”Un milion de roze”, ”Vechile ceasuri” datează după 1917). Se cântă desigur live, coordonarea muzicală revenind Annamariei Manfredi. Un pivot al spectacolului este ansamblul feminin de arhangheli, zice prezentarea, dar noi le-am numi parce: cele 9 actriţe, un fel de cor mut brechtian, bat ritmuri ameninţătoare, urzitoare ale destinului. Detalii din istoria reală defilează pe fundal, ca într-o docudramă, căci legătura ficţiunii cu realul nu-şi pierde niciodată importanţa.

Rappert-Vencz Gabor pare c-a aşteptat toată viaţa acest rol, într-atât îşi toarnă-n el carisma şi priceperea, atât de veridic suferă, se înduioşează, strigă, se crispează, erupe, se linişteşte, se pliază pe toate meandrele textului. Mi-e greu să cred că juriul UNITER nu-l va avea în vedere pentru premiile stagiunii. E o prestaţie de actor total. Face din Rasputin centrul acestei lumi în destrămare, un fel de gaură neagră care aspiră tot răul, un păianjen care prinde-n pânză tot ce găseşte. Ceilalţi actori ai distribuţiei sunt puşi în evidenţă, în compoziţiile lor ce tind adesea spre grotesc şi decadent, tocmai de firescul uluitor al jocului lui Rappert, fără urmă de şarjă.

Şi trebuie să începem cu altă performanţă uimitoare: Poszet Nandor în rolul mut al lui Princip. Spirit malefic bântuind scena, cu priviri tăioase, o tăcere ascuţită ca o lamă de katana, o migală de estet vopsind trandafirul alb al păcii în culoarea sângelui. E un fel de demon păzitor al lui Rasputin, acest Princip. Trăsăturile dezaxante ale monarhilor sunt prinse perfect de actorii ce-i joacă: plictisul sigur de sine al lui Nicolae (Gaal Gyula), spleenul mistic al lui George (Frumen Gergo), fanfaronada lui Wilhelm (Orban Zsolt), ramolismentul lui Franz Josef (Zakany Mihaly, o revelaţie). La fel inocenţa ascunsă sub machiajul ţipător şi perucile lui Lulu (Budizsa Evelyn), machiavelismul Madamei (Kovacs Eva), scorţoşenia majordomului (Varga Sandor), detaşarea sictirită a lui Proust (Gaal Gyula, rol mut), descompunerea cadaverică a sufletului Gusevei (Bandi Johanna) sau laşitatea disimulată a lui Iusupov, admiratorul lui Nietzsche (Orban Zsolt). O scenă desenată regizoral ca în teatrul de păpuşi, o amintire siberiană, îl pune în valoare, cu balalaică cu tot, pe Peter Attila Zsolt. Şi, desigur, obsedantele parce: Bandi Johanna, Bogar Barbara, Budizsa Evelyn, Gal Agnes, Kovacs Eva, Laczko Tekla, Laszlo Zita, Mehes Kati (excelentă şansonetistă), Rappert-Vencz Stella. Totul orbitând în jurul unui soare negru. Plus grupul de majordomi care dau de băut trupului (vodcă, normal) şi minţii (cădelniţând prin sală). Şi multe alte detalii care ar mai umple două pagini.

E un spectacol uriaş, care merită văzut de public şi promovat peste tot unde se poate. Suntem convinşi că Szocs Geza, prezent la premieră, s-a simţit un om împlinit văzându-şi viziunea redată scenic cu atâta dragoste pentru artă.
Vasile Andreica/Informatia Zilei
Sursă: http://www.informatia-zilei.ro/sm/rasputin-sau-omul-la-rascrucea-istoriei-un-triumf-al-trupei-harag/?fbclid=IwAR3bW5QmdzFketJjcdyofVjP9UhmMLvJ4_oruB1g3zs49ujKWGe7_AJNNwU
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát
  • Plakát