Teatrul de Nord Satu Mare Trupa Harag György

Familia Tot primește în liniștita lor casă pe superiorul fiului lor, soldat pe frontul de est al celui de-al Doilea Război Mondial. Sistemul nervos deteriorat de război al maiorului pune la încercare nu doar pe însuși maiorul, ci și familia. În persoana maiorului apare în viața lor însăși puterea. Maiorul, pe front stăpân vieții și al morții, se instalează, ca un zeu păgân, în existența familiei și perturbă viața întregii comunități: de el depinde supraviețuirea fiului. Îl tem și îl omagiază, chiar și în ciuda chinurilor, încearcă să îl iubească căci este singura lor speranță. Îi satisfac și cele mai absurde dorințe, îl idolatrizează și îl servesc, viața lor devine o continuă rugăciune absurdă adresată maiorului pentru viața copilului mult iubit. Dar până când poate dura acest pomelnic în aparență fără sfârșit? De câte ori poate fi umilit omul? Apelând la comparația lui Örkény preluată de la Camus am putea întreba: de câte ori se încumetă Sisif, respectând sentința zeilor, să rostogolească stânca către vârful muntelui? Se revoltă oare, iar dacă da, nu va fi oare prea târziu?

Unde a început de fapt acest chin de Sisif al familiei Tót? Are oare un sfârșit? Oare zeul puterii nu este mereu prezent peste tot? Aparenta idilă, imaginea căminului liniștit au fost oare realitate? Și dacă toate acestea nu sunt decât niște peretare frumos colorate, niște aparențe în umbra unei noi încarnări a puterii?